Referindu-se la noțiunile de probe și mijloace de probă, actualul Cod de procedură penală delimitează clar conceptele de probă, mijloc de probă și procedeu probatoriu, arătând în mod expres în dispozițiile sale că o probă este obținută nelegal dacă mijlocul de probă sau procedeul probator prin care este obținută este la rândul său nelegal, fiind sancționată cu nulitatea actului și excluderea probei.
În legătură cu excluderea probelor obținute în mod nelegal, Curtea Constituțională a României a statuat prin Decizia nr. 22/2018 că prin sintagma excluderea probei se înțelege eliminarea mijloacelor de probă din dosarul cauzei pentru a evita o reîmprospătare a memoriei judecătorului cu informațiile referitoare la vinovăția sau nevinovăția inculpatului.
Aceeași sancțiune se aplică și probelor derivate care potrivit dispozițiilor art. 102 alin. 4 Cod procedură penală urmează a fi excluse dacă au fost obținute în mod direct din probele obținute în mod nelegal și nu puteau fi obținute în alt mod.