Modificarea Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare.
Legea nr. 45/2023 modifică substanțial legea privind etnobotanicele în sensul că:
Art. 16.
(1) Fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează fără drept operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.
(2) Fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează fără drept operaţiuni cu produse despre care trebuia sau putea să prevadă că sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 5 ani.”
- Art. 17.
Fapta persoanei care, cu intenţie, efectuează fără drept operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt produse autorizate potrivit legii sau a căror comercializare este permisă de lege, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.”
Primul pas, și cel mai important într-o astfel de situație, este acela de a apela la un avocat specializat în acest domeniu. De asemenea, este important să nu dai nici o declarație înainte de a discuta cu un avocat (da, aveți dreptul acesta), mai ales că o declarație poate fi folosită ca probă împotriva ta.
În cazul în care ești subiect a unei anchete de trafic de droguri, contactează Societatea Civilă de Avocați Buneci & Buneci, atât pentru consiliere juridică, cât și pentru reprezentare în instanță cu rezultate cât mai bune. Îți vom oferi un ajutor real, astfel încât să ai parte de un proces echitabil.